1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 2

    1. Iar îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: Acestea zice Cel ce are sabia ascuțită de amândouă părțile:
    1. Știu unde sălășluiești: unde este scaunul satanei; și ții numele Meu și n-ai tăgăduit credința Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuiește satana.
    1. Dar am împotriva ta câteva lucruri, că ai acolo pe unii care țin învățătura lui Balaam, cel ce învăța pe Balac să pună piatră de poticneală înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce care jertfită idolilor și să se dea desfrânării.
    1. Astfel ai și tu pe unii care, de asemenea, țin învățătura nicolaiților.
    1. Pocăiește-te deci, iar de nu, vin la tine curând și voi face cu ei război, cu sabia gurii Mele.
    1. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă și-i voi da lui o pietricică albă și pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l știe, decât primitorul.
    1. Iar îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: Acestea zice Fiul lui Dumnezeu, ai Cărui ochi sunt ca para focului și picioarele asemenea aramei strălucitoare:
    1. Știu faptele tale și dragostea și credința și slujirea și răbdarea ta și știu că faptele tale cele de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi.
    1. Dar am împotriva ta faptul că lași pe femeia Izabela, care se zice pe sine proorociță, de învață și amăgește pe robii Mei, ca să facă desfrânări și să mănânce cele jertfite idolilor.
    1. Și i-am dat timp să se pocăiască și nu voiește să se pocăiască de desfrânarea ei.
    1. Iată, o arunc pe ea bolnavă la pat și pe cei ce se desfrânează cu ea, în mare strâmtorare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
    1. Și pe fiii ei cu moarte îi voi ucide și vor cunoaște toate Bisericile că Eu sunt Cel care cercetez rănunchii și inimile și voi da vouă, fiecăruia, după faptele voastre.
    1. Iar vouă și celorlalți din Tiatira câți nu au învățătura aceasta, ca unii care n-au cunoscut adâncurile satanei, după cum spun ei, vă zic: nu pun peste voi altă greutate.
    1. Însă, ceea ce aveți, țineți până voi veni.
    1. Și celui ce biruiește și celui ce păzește până la capăt faptele Mele, îi voi da lui stăpânire peste neamuri.
    1. Și le va păstori pe ele cu toiag de fier și ca pe vasele olarului le va sfărâma, precum și eu am luat putere de la Tatăl Meu.
    1. Și-i voi da lui steaua cea de dimineață.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro